vineri, martie 13, 2009

Era o vreme cand...


Lumea din jurul meu era vopsita in alb si negru. Cand monstrii erau doar Baba Cloanta, Bau-Bau si Vampirii, iar recunoasterea lor mi-era usoara: aveau chip infricosator si veneau dupa tine atunci cand erai rau.
Acum mi-e tare greu si-mi vine sa urlu, sa zbier...monstrii sunt printre noi si nu ma pot apara. Am invatat sa nu mai strig dupa ajutor, m-am prabusit, lent, in lumea-mi nuantata cu tonuri de gri incacios...
Cu primul ucigas m-am intalnit demult...aveam vreo 10 ani...credeam...
In mainile lui mi-am abandonat sufletul. Era mai mult decat un zeu...eram in stare sa lupt, pana la ultima zvacnire a fiintei mele, sa ucid pe cel ce indraznea sa spuna altfel. Am fost strivita crunt...si m-am ridicat ca un caine, nu am stiut sa renunt, am continuat, am primit lovitura dupa lovitura, mi-am lins ranile puruioase...m-am mistuit in mine, crezand ca-s prea slaba si pacatoasa...Am crescut sperand sa-i fiu pe plac,dar jurandu-mi ca-i singurul "el" caruia voi incerca sa-i dovedesc ceva.
Am crescut...i-am privit neputincioasa un alt macel...am incetat sa-l mai vad frumos si drept...l-am vazut ucigandu-i fizicul si cum setos de sange scurgea ultima picatura a fiintei Ei...am cazut in genunchi, rapusa de macabra-i fapta...ochii mei si-au pierdut sclipirea...m-am tarat in afara vietii mele...biciuta...trebuia sa O apar.
S-au scurs ani...in care trosnitul mobilei ma trezea intr-un cumplit cosmar, am pus zid dupa zid imprejurul sufletului, am ridicat fortificatii in nestire...simtindu-ma inca un trup gol.
Nu am avut putere a invata ca-n oameni nu trebuie, nu poti sa te-ncrezi. Viata a tinut sa ma-nvete asta. A insistat sa-mi arate ca "a fi moral" e doar ceva subiectiv, ca fericirea e un vis pierdut...speranta trebuia sa moara inchisa in cutia Pandorei.

M-am cufundat in carte, in lumea in care totul era trait la intensitate maxima: iubirea, credinta, cinstea, dar mai ales ura. Am indraznit sa sper ca-n noua lume o sa-mi gasesc linistea. M-am indepartat de Dumnezeu, Bibilia parundu-mi o carte menita sa inrobeasca omul, sa-l controleze...o carte scrisa de oameni incapabili sa-si impuna punctul de vedere altfel decat prin amenintare. Mi-am ridicat, insa, privirea, inca plina de speranta, spre scoala. Am cautat sa gasesc... sa-l gasesc aici pe "Domnu' Trandafir". Am gasit...oameni plictisiti, sistem corupt si convingerea ca trebuie sa DAI altceva, daca vrei o sansa. Am fost lovita si de asta data, dar nu de groaza si frica ci de scarba si greata. Dezamagit...spiritul voma tot "curajul, onestitatea si sacrul" ingurgitat din carti. Am incercat sa-l hranesc cu imbucaturi mici reobisnuindu-l. I-au mai recastigat din incredere cei cativa profesori exceptionali intalniti in afara scolii, nu l-au convins: si acestia se luptau cu mizeriile sistemului.
Disperata, am vrut sa-mi ajut spiritul. Nebunia m-a impins sa-i promit c-o sa-i fac dreptate...ii simteam suflul stingandu-se, durerea ce-l coplesea si-l manca frenetic. Mi-am intors inca o data ochii spre biserica, ultima speranta, 'cercare de-al renaste.
Acolo l-am intalnit si pe el, primul meu criminal...am incrcat sa-l iert-Biserica asta ma invata. Aproape ca uitasem ca m-a ucis...cand m-a lovit iar...de data asta total. M-a rupt in doua si din mine a inceput sa iasa ura, furie, razbunarea...
Moartea m-a cuprins cu totul, am ramas doar o carcasa a ceea ce obisnuia sa fie o fiinta vie.
Am refuzat s-ajung ca el...inca ma lupt..cu mine...de cinci ani ma lupt sa nu-l las sa puna stapanire...imi dau incredere putinele fiinte carora am mai avut curajul sa ma deschid...Apropierea, iubirea inca ma sperie...mai am impulsul sa ridic scutul si sabia asupra celor ce vor sa ma cunoasca, iubeasca...Duc un razboi dur cu "instinctul"...fara sa vreau... am invatat sa UCID...sufletul.

 

blogger templates | Make Money Online