Stânga-dreapta

În piciorul stâng un adidas de la Patrol, cu talpă înaltă, tocit de vreme, dar lustruit cu sârguinţă. În piciorul drept un bocanc negru, de armată, lung până aproape de genunchi, cu multe şireturi şi catarame.

Cracul stâng este acoperit de un pantalon albastru, larg, simplu şi fără briz-brizuri, cu buzunare încăpătoare pe lateral şi în spate; în buzunarul din faţă, un pachet de ţigări full flavour şi o brichetă oarecare, ieftină, iar în cel din spate cheia de la casă; pantalonul este îndoit jos, la nivelul adidasului, dar rupt ici-colo pentru că îndoitura nu-l împiedică să fie târşit pe jos. Cracul drept e îmbrăcat de un blug de un negru puternic, fără decolorări, strâmt, dintr-un material "ascuţit", cu buzunarele lipite de piele, făcute din pânză şi fiind gata să se rupă în orice moment; în buzunarul din faţă, un Nokia 6234 negru şi un Airwaves strong; în cel din spate câteva hârtii de un leu şi multe monezi.

Tricoul este unul ciudat, pe jumătatea stângă atârnând cu nonşalanţă şi cu o mânecă largă, dublă faţă de mână, un material alb, subţire pe care scrie "rge". Pe jumătatea dreaptă un material negru, mai grosuţ un pic şi ceva mai strâns, dar nu sufocant pe care se poate citi "Bli". Hm, "Blirge"... curios...

De la gât uneori se lungesc două lanţuri: pe partea stângă sunt nişte zale argintii care se termină într-un "dog-tag" lucios, neinscripţionat, pe când pe partea dreaptă se poate distinge pe materialul negru al tricoului, un fir negru, de cauciuc de care e prinsă o sabie gotică din tinichea, roasă de timp.

Expresia feţei pare a fi normală la prima vedere, dar la o privire mai atentă se poate observa cum ochiul stâng pare fad, nepăsător şi gol, buza este dreaptă, pe când ochiul drept clocoteşte, aburind într-o furie înceţoşată, iar buza este încordată, puţin strâmbată în jos cu dezgust.

Părul este scurt şi sănătos în partea stângă şi lung şi uleios în partea dreaptă.

Uneori, părţile par să fie inegale şi alteori parcă se completează reciproc.

Salut, sunt Anima Exsanguis...

TimiShort

Din plictiseală sau doar pentru a-mi mai scoate hoitu' din casă am fost Joi (defect profesional) la TimiShort. Voia bună mi-a dispărut în cele 30 de minute de aşteptare şi, totuşi, m-am înarmat cu răbdare şi hotărârea de a vedea filmele din "Competiţia 2", chit că subtitrarile erau decalate sau nu se vedeau în totalitate.

Noapte Bună pe titlul său original "Bonne Nuit" de Valery Rosier m-a lăsat total fleoşc. Review-ul făcut de cei de la TimiShort mi s-a părut mult prea bun pentru shortul sec. Aş vrea să pot spune eu mai multe dar n-am reuşit să intru în atmosferă şi nici măcar să simt compasiune. Pe scurt: e vorba de un tată, ce după divorţ işi ia cei doi copii Matthieu şi Chloe, să petreacă noaptea împreună. Philippe, tatăl, e într-un total eşec financiar neavând locuinţă dar încearcă să ascundă chestiunea copiilor şi să le dea senzaţia că sunt o familie fericită ca-n reclame.
În tot filmul omul conduce de nebun prin oraş, fiindu-ne prezentate câteva cadre care ar trebui să ne stârnească mila sau măcar să ne pună pe gânduri (fură o jucărie pentru fată, copchiii îngheaţă de frig). Mie n-au reuşit să-mi transmită mai nimic, poate un mic tremur atunci când băiatul îşi dă seama că tatăl e în probleme şi-i propune acestuia, ca într-un joc, să doarmă în maşină, c-ar fi mai distractiv.

Next in line o fo' "Out of reach" - Jacob Stoezek - un filmuleţ polonez despre două surori abandonate şi veşnic în căutarea mamei. Ăsta mi s-a părut olecuţă mai interesant; măcar m-a făcut să mă întreb care-i treaba cu mama lor. Filmul o început cu cele două surori ce o terminat de filmat ceva şi trebuiau să se prezinte la oftalmolog. N-am înţeles ce importanţă o avut de-a lungul filmului să ştim că cea mică, blonda de 16 ani, era chioară de-un ochi. Trecând peste chestia asta, fetişcanele se chinuie să afle ceva date despre mămicuţa lor, dând într-un final de ea şi fiind invitate la Paris să se întâlnească. Se duce cea mare şi după ce umblă aiurea prin Paris o zi întreagă (sau două?), maică-sa nu se prezintă la întâlnire. Filmuleţul se termină cu sora cea mare privind la un carusel în care ţopăiau fericite câteva mame alături de odraslele lor. Cel mai mult mi-a plăcut privirea de la final a fetei, privire în care nu citeai dezamăgire ci mai degrabă calmitate şi o confirmare a aşteptărilor sale.

M-a enervat limba şi-mi simţeam urechile constant violate aşa încât după ce s-a terminat mă simţeam mântuită, ochii mi s-au mai liniştit şi ei după ce timp de 30 de minute au încercat să stabilizeze o imagine aflată într-un continuu tremur... al mâinilor cameramanului.

"Incident by a Bank" (Ruben Ostlund) mi-a mai descreţit un pic fruntea. Cadrele comice mi s-au părut gratuit oferite făcându-mă să mă gândesc la o combinaţie între Benny Hill, filmele lui Charlie Chaplin şi piesele lui I.L. Caragiale. N-am râs din suflet dar am scos un rânjet aproape natural şi-am rămas cu impresia că hoţii furau hârtie igenică. Ideea că a fost o reconstituire după un incident real din Suedia a pus filmul, în mintea mea, într-o lumină mai favorabilă. Short-ul ăsta nu trebuie povestit pentru a nu-i reduce orice farmec. Firul poveştii se dezvoltă în jurul a doi hoţi împiedicaţi ce dau o spargere.

Fără îndoială cel mai bun film al serii mi s-a părut producţia românească, "Ela", realizată de Tudor Jurgiu. Actriţa principală nu era frumoasă, pentru că la mine în cap frumuseţea e fadă, ci mai mult de atât, era: expresivă, încântătoare, spune-i plină de farmec sau cum vrei. Mi-a captat atenţia din prima până-n ultima clipă. Iniţial am fost absorbită de transformările fizice prin care trecea doar prin schimbarea unei perechi de cercei sau poziţiei unei şuviţe, mai apoi stârnindu-mi interesul motivul pentru care a fost părăsită şi înţelegerea privirii goale, ca, în final să rămân cu o imagine nedesluşită a unei femei ce nu poate fi dezbrăcată de secrete. Nu ştiu ce a vrut să transmită regizorul dar pe mine m-a lăsat să cred că, poate, Ela întruchipa acel secret al feminităţii pe care mulţi autori de cărţi sau filme îl slăvesc. M-a dus undeva în timpurile trăite de Maitreyi, numai că de data asta mi s-a părut că femeia trăia o dragoste mistică cu ea, cu prietenii, sau mai degrabă cu jocul nebun al nevoii de afecţiune. Poate tocmai pentru că lasă loc de interpretări mi s-a părut un film bun, că ideea principală e femeia... e clar. Ce a rămas sub semnul întrebării, pentru mine, e dacă fiinţa Ela era cumva o femeie frivolă pasionată doar de înfăţişarea sa, iar când aceasta nu-i mai aduce atenţia necesară se simte pierdută, sau, dimpotrivă, ascunde o gândire, o trăire a sentimentelor mai complexă şi pentru a face faţă se ziduieşte în spatele unei măşti create din aparenţe. Ela nu e femeie, e doar o nălucă. Mi-a plăcut filmul şi mi s-a părut cea mai bună depictare a feminităţii... cel puţin din cele văzute de mine până acum.

Outside of the short films, m-a nervozat duduia care făcea traducerea în engleză. N-am să mă leg de cunoştiinţele ei în ale limbii, e de înţeles să te bâlbâii din cauza emoţiilor şi mai ales când eşti pus să traduci o frază kilometrică din memorie. Am să mă leg însă de clişeele rostite ca întrebări regizorului, prezent în sală. Aş fi plecat de acolo galopând, m-a oprit doar respectul pentru om şi munca sa.

Mă mai duc şi mâine :P

Programa şi alte informaţii pe Timishort.ro