TimiShort

Din plictiseală sau doar pentru a-mi mai scoate hoitu' din casă am fost Joi (defect profesional) la TimiShort. Voia bună mi-a dispărut în cele 30 de minute de aşteptare şi, totuşi, m-am înarmat cu răbdare şi hotărârea de a vedea filmele din "Competiţia 2", chit că subtitrarile erau decalate sau nu se vedeau în totalitate.

Noapte Bună pe titlul său original "Bonne Nuit" de Valery Rosier m-a lăsat total fleoşc. Review-ul făcut de cei de la TimiShort mi s-a părut mult prea bun pentru shortul sec. Aş vrea să pot spune eu mai multe dar n-am reuşit să intru în atmosferă şi nici măcar să simt compasiune. Pe scurt: e vorba de un tată, ce după divorţ işi ia cei doi copii Matthieu şi Chloe, să petreacă noaptea împreună. Philippe, tatăl, e într-un total eşec financiar neavând locuinţă dar încearcă să ascundă chestiunea copiilor şi să le dea senzaţia că sunt o familie fericită ca-n reclame.
În tot filmul omul conduce de nebun prin oraş, fiindu-ne prezentate câteva cadre care ar trebui să ne stârnească mila sau măcar să ne pună pe gânduri (fură o jucărie pentru fată, copchiii îngheaţă de frig). Mie n-au reuşit să-mi transmită mai nimic, poate un mic tremur atunci când băiatul îşi dă seama că tatăl e în probleme şi-i propune acestuia, ca într-un joc, să doarmă în maşină, c-ar fi mai distractiv.

Next in line o fo' "Out of reach" - Jacob Stoezek - un filmuleţ polonez despre două surori abandonate şi veşnic în căutarea mamei. Ăsta mi s-a părut olecuţă mai interesant; măcar m-a făcut să mă întreb care-i treaba cu mama lor. Filmul o început cu cele două surori ce o terminat de filmat ceva şi trebuiau să se prezinte la oftalmolog. N-am înţeles ce importanţă o avut de-a lungul filmului să ştim că cea mică, blonda de 16 ani, era chioară de-un ochi. Trecând peste chestia asta, fetişcanele se chinuie să afle ceva date despre mămicuţa lor, dând într-un final de ea şi fiind invitate la Paris să se întâlnească. Se duce cea mare şi după ce umblă aiurea prin Paris o zi întreagă (sau două?), maică-sa nu se prezintă la întâlnire. Filmuleţul se termină cu sora cea mare privind la un carusel în care ţopăiau fericite câteva mame alături de odraslele lor. Cel mai mult mi-a plăcut privirea de la final a fetei, privire în care nu citeai dezamăgire ci mai degrabă calmitate şi o confirmare a aşteptărilor sale.

M-a enervat limba şi-mi simţeam urechile constant violate aşa încât după ce s-a terminat mă simţeam mântuită, ochii mi s-au mai liniştit şi ei după ce timp de 30 de minute au încercat să stabilizeze o imagine aflată într-un continuu tremur... al mâinilor cameramanului.

"Incident by a Bank" (Ruben Ostlund) mi-a mai descreţit un pic fruntea. Cadrele comice mi s-au părut gratuit oferite făcându-mă să mă gândesc la o combinaţie între Benny Hill, filmele lui Charlie Chaplin şi piesele lui I.L. Caragiale. N-am râs din suflet dar am scos un rânjet aproape natural şi-am rămas cu impresia că hoţii furau hârtie igenică. Ideea că a fost o reconstituire după un incident real din Suedia a pus filmul, în mintea mea, într-o lumină mai favorabilă. Short-ul ăsta nu trebuie povestit pentru a nu-i reduce orice farmec. Firul poveştii se dezvoltă în jurul a doi hoţi împiedicaţi ce dau o spargere.

Fără îndoială cel mai bun film al serii mi s-a părut producţia românească, "Ela", realizată de Tudor Jurgiu. Actriţa principală nu era frumoasă, pentru că la mine în cap frumuseţea e fadă, ci mai mult de atât, era: expresivă, încântătoare, spune-i plină de farmec sau cum vrei. Mi-a captat atenţia din prima până-n ultima clipă. Iniţial am fost absorbită de transformările fizice prin care trecea doar prin schimbarea unei perechi de cercei sau poziţiei unei şuviţe, mai apoi stârnindu-mi interesul motivul pentru care a fost părăsită şi înţelegerea privirii goale, ca, în final să rămân cu o imagine nedesluşită a unei femei ce nu poate fi dezbrăcată de secrete. Nu ştiu ce a vrut să transmită regizorul dar pe mine m-a lăsat să cred că, poate, Ela întruchipa acel secret al feminităţii pe care mulţi autori de cărţi sau filme îl slăvesc. M-a dus undeva în timpurile trăite de Maitreyi, numai că de data asta mi s-a părut că femeia trăia o dragoste mistică cu ea, cu prietenii, sau mai degrabă cu jocul nebun al nevoii de afecţiune. Poate tocmai pentru că lasă loc de interpretări mi s-a părut un film bun, că ideea principală e femeia... e clar. Ce a rămas sub semnul întrebării, pentru mine, e dacă fiinţa Ela era cumva o femeie frivolă pasionată doar de înfăţişarea sa, iar când aceasta nu-i mai aduce atenţia necesară se simte pierdută, sau, dimpotrivă, ascunde o gândire, o trăire a sentimentelor mai complexă şi pentru a face faţă se ziduieşte în spatele unei măşti create din aparenţe. Ela nu e femeie, e doar o nălucă. Mi-a plăcut filmul şi mi s-a părut cea mai bună depictare a feminităţii... cel puţin din cele văzute de mine până acum.

Outside of the short films, m-a nervozat duduia care făcea traducerea în engleză. N-am să mă leg de cunoştiinţele ei în ale limbii, e de înţeles să te bâlbâii din cauza emoţiilor şi mai ales când eşti pus să traduci o frază kilometrică din memorie. Am să mă leg însă de clişeele rostite ca întrebări regizorului, prezent în sală. Aş fi plecat de acolo galopând, m-a oprit doar respectul pentru om şi munca sa.

Mă mai duc şi mâine :P

Programa şi alte informaţii pe Timishort.ro

Sictir

*** Muierile-s curve, bărbaţii înşeală --> Aşa îmi vine să le stuchesc pe donşoarele care după o banală discuţie, oftează dramatic, sorb din cafea tacticos, şi trântesc un căcat puturos cu iz de înţelepciune; gen : Nu există bărbat care să nu înşele măcar o dată în viaţă. ( Hai sictir! Cel puţin doi ştiu eu.). Păi, dacă şi lui tot adevăruri de ăstea împuţite îi tragi... normal că se duce la alta. Dacă tot ce ai în cap e shoppingul cu fetele, cizmuliţele "loz" şi îl alinţi pufarină/puiuţ/iepulaş sau orice alt pseudonim de ăsta pufos şi dulce e absolut normal ca omu ' să caute altceva... de exemplu pe cineva cu care să se F**Ă şi să-i readucă aminte că are c***e.
Şi mai mult, îmi plac masculii ce se dau tari în falus, ăia mulţi de atunci când îi vezi pe stradă sunt extrem de politicoşi, ba chiar dispuşi să-ţi sărute mâna, dar în grup îs nişte hiene gata să te sfâşie... sau, cealaltă categorie, aia formată din cei mici, muţi, urâţi şi care-şi beau tot timpul berea singuri. Pe ăştia îi iubesc, orice ai discuta cu ei, ajungi inevitabil la subiectul femei, discuţia începe cu un oftat a lehamite, privire aruncată în pământ, privire plină de tâlc. Mai grea decât a lu' Matusalem, din aia de cuprinde toate secretele universului, de a soluţinoat căcănăriile Pretinso-pseudo-kitsch-culte ale lui Cărtărescu şi i-o luat Enigma Otiliei şi-o dat cu ea de pământ. Aşa... cum spuneam, după oftatul şi privirea asta iţi toarnă prea cunoscuta replică: Femeile-s curve. După aia încep ei să-ţi povestească multele experienţe cu femeile pe care le-au iubit, au venerat pământul pe care dânsele au călcat şi cum ele s-au băşit pe toate astea. Ce uită masculii de cele mai multe ori să povestească e că "femeile" ălea erau de fapt nişte puice abia ieşite din ou, maxim 16 ani. Păi, bă, boule, e normal sa te înşele, aia vrea să experimenteze nu te ia pe tine, primul motan care o miroase sub coadă, pe vecie. Vremurile ălea-s apuse de mult.
Sunt oameni cărora le place să facă sex şi au cu ce, oameni cărora nu le place, altora cărora le-ar plăcea dar nu au cu ce, etc... ideea e următoarea: doar pentru că pe tine te-au măglisit un/o sau mai mulţi/multe proşti/proaste nu te face mai înţelept, ba, de cele mai multe ori mă întreb dacă poţi să f**i sau dacă ştii să f**i, că doar nu degeaba te-au şuguit atâtea/atâţia...

*** Moldovenii sunt proşti/needucaţi/bădărani sau orice altceva vrei tu --> Dacă îmi spui chestia asta neştiind că-s moldoveancă, te iert; poate încercai sa te împrieteneşti şi nu ştiai cum să începi discuţia... Hai să clarificăm un lucru: mai intâi de a fi româncă eu-s moldoveancă. Numai când zic "Moldova", sângele îmi aleargă nebun prin vene, ochii se aprind şi corpul mi-e amorf, în faţa mea nu mai eşti tu, nu mai e lumea asta "adultă". În faţa mea e bunica, umblând desculţă pe prispă... fuge după şotielnicul de frate-miu... "Spurcăciunea" de S. şi-a luat numa' vesta lui verde şi aleargă, crăcănat, spre bunicu'. Ştie că la el găseşte adăpost în faţa oricăror suduieli... În ochii mei e Paulache, destoinic camarad de drumeţii... e mersul cu vaca la păscut doar pentru a mă tolăni în iarba verde, citind Moromeţii sau Cireşarii... Simt mirosul ierbii crude şi a pământului ud de rouă ... Nu ai cum să ştii, dar mirosul ăsta, nu-l mai întâlneşti în altă parte...
Numai pe dealul Corobanei, într-o noapte cu lună plină, poţi jura pământului supunere şi verilor protecţie... doar aici te poţi dărui total. Aici faci pactul cu Universul, aici s-a născut lumea, s-au crăpat cerurile şi-au creat locul ăsta, sălbatic, supus legilor pământului...
Sunt în primul rând moldoveancă şi nu-mi place să mi se vorbească familia de rău...
...Eminescu, Vlahuţă, Creangă, Russo, Sadoveanu, Racoviţa, Kogălniceanu, Iorga, Negruzzi, Asachi şi alţii au încercat să facă "ceva" pentru România...
"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume"

(* Şi dacă argumentul ăsta nu te interesează, atunci ar trebui să-ţi tragi două şuturi şi să-ţi iei zborul înainte de a iţi face eu vânt. Suntem toţi români şi ţara asta are destule probleme. Nu mai e nevoie să ne căsăpim între noi... nu e ca şi când trăim în paradis şi ne plictisim de atâta bine încât simţim nevoia să ne şicanăm unii pe alţii... moldoveni, olteni, bănăţeni, maramureşeni... trăim în aceeaşi ţară, ne bălăcim în acelaşi mâl...)

*** rromanica... OK back to my violent style. Băh bou', pi**ii mă-tii ţara în care trăieşti se numeşte România.
Că lucrurile nu merg deloc bine, că politicienii îs hoţi, că românii îs nişte mitocani needucaţi că vaiii că doare şi e rău... Bine băh, da' aşa de curiozitate tu ce ai făcut să schimbi locul ăsta? Te-ai gândit că e absolut superb să scrii rromanica în loc de România... WAW, aplauze, e genial! Acum parcă mi s-au deschis ochii şi văd că lucrurile mergeau rău.

*** a) Femeia trebuie să fie supusă bărbatului - Hai sictir! Doar pentru că ai o măciucă ce o să se fleoşcăie la 60 de ani (în cel mai bun caz) nu îţi dă drept de viaţă şi de moarte asupra sexului opus.
b) Noi femeile nu avem nevoie de bărbaţi - nu toate suntem lesbi, so, double sictir! Şi pe feministele ăstea şi pe încuiaţii de mai sus i-aş bate cu leuca în cap până aş inversa procesul de îndobitocire.
Femeile au nevoie de bărbaţi şi invers. În primul rând pentru a ne sexa unii pe alţii dacă nu pentru a convieţui, a mai schimba idei sau pentru a ne îndulci traiul. Ne putem sexa şi cu dildo-uri, castraveţi, pepene verde sau mâna, dar, zic eu, e mai plăcut să mângâi un om decât o legumă.
Niciunul dintre ei nu trebuie să fie supus celuilalt. E adevarat că, de cele mai multe ori, într-o relaţie există un caracter mai puternic (un conducător) dar asta nu înseamnă că partenerul trebuie să se supună orbeşte sau că totul trebuie transformat într-un război în doi.

*** Mă mai pufneşte râsul când, prin magazinele de haine, văd donşoare/doamne maşcate (aşa ca mine) care întreabă, greţos de pisicos, dacă nu au ROCHIŢE mărimea lor. Eu dacă aş fi vânzător le-aş îndruma spre raionul de cearceafuri. E ridicol să ceri rochiţe şi bluziţe când tu eşti de 2/2. Nu spun că ar trebui să ne ducem să cerem direct o cuvertură, dar cred că ar fi mai puţin jenant dacă ai cere o rochie sau o bluză.

Ieiii, prima mea leapşă

Primită de la dAImon. Leapşă ce de altfel mi s-a părut tare interesantă.

1. La ce e bună arta?
Ne face să ne simţim bine ?! Sau poate te face să crezi că ai o şansă la nemurire.
Nu aş putea să spun la ce e bună arta în general, dar aş zice că mie îmi creează iluzia că aş fi OM. În acelaşi timp îmi oferă un motiv sau o scuză pentru aroganţa cu care mă uit la celelalte specii din regnul animal.
2. Când ai murit ultima dată?
De tot ? Lovitura finală nu am primit-o ... sau cel puţin încă nu realizez asta, dar ultima necropsie mi-a fost făcută acum 3 luni. Se pare că am fost găsită cu ţeasta spartă, creierul ars şi inima lipsă. Individul vinovat de omorul de tentativă nu a fost prins încă, deşi poliţia îl suspectează pe unul ce se laudă că a încercat o exorcizare asupra unui diavol cu chip de fată.
3. Crezi că ai o soartă de invidiat?
Dacă aş şti ce soartă am m-aş apuca de ghicit ce ursită au alţii ... şi uite aşa aş câştiga o groază de bani ... Atunci, probabil că da, aş crede că am un destin de invidiat. Revenind la mine ... nu, nu e nimic de invidiat ...
4. Ce urăşti cel mai mult?
Fără îndoială : Şerpii. Ei întruchipează ce e mai rău pe lumea asta.
Din Biblie am aflat că tot ei au făcut posibilă minciuna (nu că aş urî minciuna-dar ăsta e principalul substantiv dezagreat de majoritatea lumii), sunt umezi deşi le place să stea la soare, cu cât au culorile mai frumoase cu atât sunt mai veninoşi, sunt capabili să se înmulţească de unii singuri -- e clar că au ceva "evil inside" -- şi pe deasupra mai sunt şi nepoliticoşi arătându-ţi limba tot timpul.
5. Ce te deosebeşte de ceilalţi?

• Urechile broscuţo-verzi pe care le port iarna.
• Visele pe care le am noaptea.
• I'm a midnight Vampire slayer.
• Modul în care spun "Hai sictir!"
• şi toate celelalte lucruri de profunzime pe care nu le dezbat acum (pentru că ar arăta cât de bine mă încadrez în colectiv).

6.Unde sunt visele din copilărie?
Îşi aşteaptă rândul. Majoritatea sunt încuiate în cutia din podul bunicii. Aşteaptă cuminţi, ca în fiecare vară, să mai adaug un văzut pe listele făcute de "Cei 3 muschetari".
7. De ce te mai trezeşti dimineaţa?
Pentru a o lua de la capăt. Nu ştiu exact, rareori mă trezesc cu un motiv ... scopul vine pe parcursul zilei.
8. Fericirea pe care mi-o visez?
Să se inventeze teleportarea. Să-mi fac o casă în vârful munţilor, fără vecini pe o rază de 20km, dar să am internet şi sistem audio bun.
9. Calitatea pe care aş fi vrut-o de la naştere?
Nu prea cred în "darurile" ursitoarelor, dar dacă ar fi fost să aleg ceva aş fi ales voinţa. Dacă ai imboldul îţi poţi lucra toate celelalte funcţii/defecte/calităţi.
10. Eroii mei din viaţa reală?
Oamenii care, din punctul meu de vedere, au o trăsătură deosebită. Chit că e vorba de un talent scriitoricesc, de puterea de muncă, bunătatea sau, dimpotrivă, de animalicul unei fiinţe.
11. Eroinele din literatură?
În general nu mă identific cu eroinele ci, mai degrabă cu eroii => nu am eroine. Dar, dacă ar fi să aleg o femeie, aş alege-o pe Genevieve din "La revedere, Genevieve" de Genevieve Duboscq. Deşi a avut o viaţă tragică, mi-a plăcut că oglindea statutul femeii de rând, în perioada interbelică. Acţiunile Genevievei nu-s împodobite de fapte eroice (ce le-ar face pe feministe să mai dea un şut bărbaţilor), şi nici de galanterii sociale din care să reiese că femeia e o floare gingaşă. E imaginea unei fete ce-ncearcă să scape, cât mai puţin sfârtecată, din viaţă.
12. Partea cea mai fragilă din mine?
Regula numărul 1: Niciodată nu iţi spune punctele vulnerabile.
13. Ce mi-ar plăcea să primesc de ziua mea?
De când am trecut de 18 ani am încetat să mai văd în zilele de naştere. Mi-aş dori în schimb să duc la bun sfârşit intenţia de a o face pe mama să se simtă extraordinar de ziua mea. În faptul că am mai crescut cu un an nu-mi văd nici un merit aşa că nu înţeleg de ce-aş fi felicitată.
14. Sunetul care-mi place cel mai mult?
Sunetul ploii...atunci când picăturile ating pământul.
15. Cuvântul favorit?
Supercalifragilistic?!

Cât despre datul Lepşei mai departe ... nu am cui să o dau ... aşa că dacă mai rătăceşte cineva pe blogul meu (pe ale cărui poteci, eu însămi, rarori păşesc) ... e liber să se servească :)

România şi sexul

Candva un prieten avea la status ceva de genul < [româncele-s proaste] 80% dintre românce preferă îngheţata în locul unei partide de amor > si un link catre stirea-sondaj sau whatever se vrea a fi.
Na, neavand o ocupatie anume, incep sa ma bata tot felul de intrebari fara rost. Aici ma tot sapa ...de ce ar fi romancele proaste? Adicalea concluziunea pe care o trag eu, din chestiunea de mai sus, e ca romanii nu stiu sa furtuleasca...ca altfel nici eu nu mi-as putea explica cum ar putea o muiere sa prefere inghetata in fata unui madular dornic. Deci, care este, ori romanii "e " slab dotati ori ei nu pre stiu sa-si incarce armele si sa traga la tinta.
Colegutul ista al meu sustinea ca buba mare ar fi la femei ca ele ar fi needucate, bre, in artili amorului. Da apai IEU cu mintea me scurta ma gandesc ca nu tre sa şii [i]educat ca sa-ti placa. Di ci? Pai, uiti asa simplu fiind in fata imensului castron cu ciorba de burta ma gandiem ca-mi place si as prefera ciorba de burta fata de rata cu portocali. Tot dupa aceia imi spunem ca nush sa fac nici ciorba di burta si nici portocale in rata da' asta nu ma impiedica sa aleg burtile scaldate-n ciorba.
S-adica sex si inghetata nu se poate, bre?!

Azi

1) Mă trezeşte Phineas şi Ferb
2) Solomon a dat o diplomă si un buchet de flori, unei bunicuţe muritoare de foame, cu ocazia împlinirii a 100 de ani. VVau!!! Ce bun şi milostiv e primarul Craiovei! Minunatul tovarăş nu voia să-şi facă reclamă, acesta declară că a făcut tot posibilul să scape de reporteri.

Concluzia e: reporterii olteni sunt tare piz*oşi; nu numai că au aflat că Antonel se duce la tinerica de 100 de ani, ci, deţin şi puteri fantastice precum metamorfozarea, trecerea prin pereţi şi controlul minţii. Altfel nu înţeleg cum au reuşit să intre în casa femeii şi să le ia celor doi interviu.

3) O să murim în 2012; de vină sunt Mayaşii.

4) Lui Ştefan cel Mare îi plăceau femeile bărbătoase. Tot el spunea că mămăliga merge cel mai bine cu foamea.

5) Lu' Cuza îi plăcea să bea cafea cu Kogălniceanu şi vin cu sergenţii. Cuza era pontos.
6) Ţepeş nu era pontos. Singura lui ocupaţie era să le-o tragă-n ţeapă: boierilor, hoţilor, ţiganilor şi femeilor leneşe.

7) Există peşti care arată aşa :

La tăţi ni-i greu

1) Terminat sesiune. Stuchit virtual peste facultate. Făcut băgăjelul şi cărăt fundu' nieu la Craiova.

2) Baut biere şâ vişinată la grieu...dornit tătă zâua.

3) Am luat cisterna de apa si am stins Vulpea de Foc, i-am zis sa-si bage megaclickerorr in... flacari si sa ma lase in pace; am calcat in picioare si aboutblank-ul pe care nu voia sa mi-l scoata de la pornire. Opera troneaza fericit(A) pe notebook-ul meu (extraterestrii mi-au zis ca-s demodata; tre' sa invat diferenta dintre notebook si laptop).

4) Mai stuchesc inca o data peste facultate. Mi-am adus aminte de toceala de care am avut parte, de profii incapabili sa se conecteze la o baza de date si de altii care se pisau din copac pe capul nostru, al studentilor, doar pentru ca ei isi puteau ascunde incompetentele in spatele unei diplome.

5) Am un chef nebun sa merg in Vama fluturand batista a nepasare catre uitatorii de urat la mine.

N-am sa-i inteleg pe cei ce se duc la mare/munte si se cazeaza in camere cat mai luxoase. De ce sa schimbi patul de-acasa pe-un altul? De ce sa mai mergi la mare daca vrei TV, mese cat mai copioase si aer conditionat? Ce rost mai are sa-ti misti fundul catre mare daca ai de gand sa faci baie doar intr-o piscina?

Mai mult ca sigur nici ei nu o sa inteleaga cum pot eu sa astept cu nerabdare zilele in care: spatele meu ia forma pamantului de sub saltea, sare-mi formeaza un al doilea strat de piele, iar stuful mi-e bun camarad- noaptea pe plaja. Noptile...in jurul focului, berile de 2 litri baute cu necunoscuti, pateul impartit frateste...pateul ala care-i atat de gustos in Vama Veche...Dor de Vama La Cupa, Ciori pervese, Ti-i foame si Tin de foame, urarile de bine pt preturile de la BIBI, prezervativele gratis si chitarile reci, dar mai ales oamenii...ma fac sa uit de societate si sa fug cat mai tare spre coltul meu de mare...

Era o vreme cand...

Lumea din jurul meu era vopsita in alb si negru. Cand monstrii erau doar Baba Cloanta, Bau-Bau si Vampirii, iar recunoasterea lor mi-era usoara: aveau chip infricosator si veneau dupa tine atunci cand erai rau.
Acum mi-e tare greu si-mi vine sa urlu, sa zbier...monstrii sunt printre noi si nu ma pot apara. Am invatat sa nu mai strig dupa ajutor, m-am prabusit, lent, in lumea-mi nuantata cu tonuri de gri incacios...
Cu primul ucigas m-am intalnit demult...aveam vreo 10 ani...credeam...
In mainile lui mi-am abandonat sufletul. Era mai mult decat un zeu...eram in stare sa lupt, pana la ultima zvacnire a fiintei mele, sa ucid pe cel ce indraznea sa spuna altfel. Am fost strivita crunt...si m-am ridicat ca un caine, nu am stiut sa renunt, am continuat, am primit lovitura dupa lovitura, mi-am lins ranile puruioase...m-am mistuit in mine, crezand ca-s prea slaba si pacatoasa...Am crescut sperand sa-i fiu pe plac,dar jurandu-mi ca-i singurul "el" caruia voi incerca sa-i dovedesc ceva.
Am crescut...i-am privit neputincioasa un alt macel...am incetat sa-l mai vad frumos si drept...l-am vazut ucigandu-i fizicul si cum setos de sange scurgea ultima picatura a fiintei Ei...am cazut in genunchi, rapusa de macabra-i fapta...ochii mei si-au pierdut sclipirea...m-am tarat in afara vietii mele...biciuta...trebuia sa O apar.
S-au scurs ani...in care trosnitul mobilei ma trezea intr-un cumplit cosmar, am pus zid dupa zid imprejurul sufletului, am ridicat fortificatii in nestire...simtindu-ma inca un trup gol.
Nu am avut putere a invata ca-n oameni nu trebuie, nu poti sa te-ncrezi. Viata a tinut sa ma-nvete asta. A insistat sa-mi arate ca "a fi moral" e doar ceva subiectiv, ca fericirea e un vis pierdut...speranta trebuia sa moara inchisa in cutia Pandorei.

M-am cufundat in carte, in lumea in care totul era trait la intensitate maxima: iubirea, credinta, cinstea, dar mai ales ura. Am indraznit sa sper ca-n noua lume o sa-mi gasesc linistea. M-am indepartat de Dumnezeu, Bibilia parundu-mi o carte menita sa inrobeasca omul, sa-l controleze...o carte scrisa de oameni incapabili sa-si impuna punctul de vedere altfel decat prin amenintare. Mi-am ridicat, insa, privirea, inca plina de speranta, spre scoala. Am cautat sa gasesc... sa-l gasesc aici pe "Domnu' Trandafir". Am gasit...oameni plictisiti, sistem corupt si convingerea ca trebuie sa DAI altceva, daca vrei o sansa. Am fost lovita si de asta data, dar nu de groaza si frica ci de scarba si greata. Dezamagit...spiritul voma tot "curajul, onestitatea si sacrul" ingurgitat din carti. Am incercat sa-l hranesc cu imbucaturi mici reobisnuindu-l. I-au mai recastigat din incredere cei cativa profesori exceptionali intalniti in afara scolii, nu l-au convins: si acestia se luptau cu mizeriile sistemului.
Disperata, am vrut sa-mi ajut spiritul. Nebunia m-a impins sa-i promit c-o sa-i fac dreptate...ii simteam suflul stingandu-se, durerea ce-l coplesea si-l manca frenetic. Mi-am intors inca o data ochii spre biserica, ultima speranta, 'cercare de-al renaste.
Acolo l-am intalnit si pe el, primul meu criminal...am incrcat sa-l iert-Biserica asta ma invata. Aproape ca uitasem ca m-a ucis...cand m-a lovit iar...de data asta total. M-a rupt in doua si din mine a inceput sa iasa ura, furie, razbunarea...
Moartea m-a cuprins cu totul, am ramas doar o carcasa a ceea ce obisnuia sa fie o fiinta vie.
Am refuzat s-ajung ca el...inca ma lupt..cu mine...de cinci ani ma lupt sa nu-l las sa puna stapanire...imi dau incredere putinele fiinte carora am mai avut curajul sa ma deschid...Apropierea, iubirea inca ma sperie...mai am impulsul sa ridic scutul si sabia asupra celor ce vor sa ma cunoasca, iubeasca...Duc un razboi dur cu "instinctul"...fara sa vreau... am invatat sa UCID...sufletul.

Suicidal Note

For all these reasons :


life seems much better and enjoyable.

....(TE) AM FURAT....(NU art. 208 C.P)

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum,
Te-aş fura şi-acuma (pentru-a câta oară?),
Să te duc călare... pe un cal nebun...

Te-am purtat prin stele, te-am ţinut de mână,
Te-am cuprins în braţe şi te-am legănat,
Te-am numit în şagă "dulcea mea nebună"
Şi în zori cu rouă, flori ne-au cununat.

M-ai iubit, copilă, dar m-ai şi urât,
Că nu ţi-am dat vreme să pui strai curat,
Şi că părul tău, răsfirat în vânt,
Mirosea a fum şi-a mălai uscat.

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum -
De la mămăliga ce-o fierbeai afară,
Şi-o sărai cu lacrimi... în ceaun.


Ţi-am iubit cu sete lacrima prelinsă,
Parcă a iubire, parcă a mirări,
Şi-n căuşul palmei, către mine-ntinsă,
Buzele-mi arzânde au săpat cărări.

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum,
Te-am închis în mine, mugur de fecioară,
Te culeg în seve şi te sorb parfum.

Pregătiri de Crăciun

Totul începe în dimineaţa zilei de 24 când dau o fugă până în piaţă, cumpăr 3 portocale (mai verzi de felul lor şi mai pipernicite - ca să fie mai ieftine).

Ajung acasă şi stropşesc portocalele de geam pentru a mirosi frumos în casă, coaja o pun pe calorifer, mirosul astfel crescând în intensitate. Pun zahăr peste pulpa rămasă şi o pun pe geam, afară (frigiderul ni l-au luat cămătarii, că pe Bunica au luat-o iarna trecută), pentru diseară (să am şi eu ce mânca).

Cum Crăciun fără brad nu există, ţâşnesc din casă către ţiganul din colţul blocului care ţipă cât îl ţin buşonii de la palton : "Ia-le bradu` neamule". Cât timp el se benoclează în decolteul Crăciuniţelor Roşii şi Albastre de pe stradă, eu şterpelesc a mai faină creangă de brad şi o iau la sănătoasa.

Tot fugind, mâncând pământul (deh, foame în lume, "famelie mare, renumeraţie mică, dupa buget") realizez ca trebuie sa îmi pun în practică mişcările à la Matrix/Kung-Fu Panda/Blonda la Drept pentru a mă feri de bulgării ascuţiţi meniţi să-mi taie capul. Dap, comerciantul rom (32 grade alcoolice) şi-a dat seama de lipsa unei dungi verzi din garderoba d-lui Brad. Îmi trag sufletul şi glandele mucoase pe cămeşa mé de sărbătoare, spălată de Mama (la Paştele trecut) în timp ce închid uşa blocului. Apărată fiind de interfon mă îndrept ţanţoşă spre trepte, nu înainte de a mă hlizi cum ştiam eu mai bine.

Zbucnesc în casă şi dau navală în cămara (neaerisită, pentru a păstra mirosul ultimelor murături ale lu` Bunica) lu` frati-mio care încă doarme cu gura deschisă şi saliva până la urechi. Îi zic : "Ghiorghieee ! Scuală, uăii nătăfleţule, că aviem brad" şi îi dau pe la urechi cu creanga. "Na şi vriei fa, di şi mă scoli amu ? Nu vezi că încă îi divreme ?". Pusă oleacă pe gânduri, încep să cred că poate are dreptate ... îmi zvânt ochii înspre vazduh, dar ce să vezi ? soarele la jumate ... Îl prind de urechi şi-l ridic : "E trecut di doişpi, bei girafă care eşti ! Haidi, oi, scoală să-mpodobim craca!"

Gheorghe, “afumat” de aseară de la pufoaica de a băut-o cu prietenii lui şi de mirosul de sarmale ce venea de la vecini se trezeşte ca electrocutat şi sare pe geamul de la cămară zbierând : “Mama I’m coming homeee” … din păcate frati-miu a uitat că noi stăm la parter şi tot ce a reuşit să facă a fost să-şi ia nişte înjurături de la Nea Mitică, vecinu’ de la 2, proprietarul gardului şi a grădinii prin care a plonjat cu succes.

Toate astea fiind trecute, Mama ne face masa de prânz: un cartof copt în focul de la ghena de gunoi. După ce mulţumim Domnului (preşedinte) că “Trăim bine“, Tata sugerează o rugăciune elaborată şi ne trage câte una după cap şuierând printre dinţi “să fim mai cuvioşi”. Eu mă uit la Gheorghe, Gheorghe la Mama, Mama pe sub sprânceană la Tata, Tata priveşte patriarhal la toţi trei … noi ridicăm din umeri şi începem rugăciunea. Când am gătat rugăciunea, gătat era şi cartoful. Mama, eu, Gheorghe şi Tata aveam toţi o faţă nedumerită şi plină de ură … cine să fi fost măgarul care l-a mâncat pe tot? Ne uitam unii la alţii gata-gata să ne ucidem când, hop, ce sa vezi? Tata avea urme de cartof pe piept! Toţi trei sărim cu furculiţa spre dânsul, dar ne oprim sub privirea ingheţată şi solemnă a acestuia.

“Neruşinaţilor!!!”, strigă tata. ”Chiar credeaţi că aş fi avut inima să-l mânc numa ieu??? Eu v-am vrut doar binele … cartofu’ era stricat … ăăă ăăă … n-am vrut să vă-mbolnăviţi, atâta doar.”
Nici unul nu-l credea pe tata, dar să te rişti a primi o corecţie?

Cu foamea-n glandă îl iau pe frate-miu de-o aripă şi mergem să facem ghirlande pentru brad. “Daca mâncare nu-i, să fie spirit de sărbatoare!”, îmi zic. Din conservele goale de peşte facem cele mai tari globuri; pe Chitina, cerşetoarea din scara blocului, am rugat-o să ne împrumute carton din patul ei, pentru a ne face şi noi betea, să intrăm în rând cu oamenii. Mai lipsea parcă ceva … Rapid m-am îndreptat către Slăbuţu’ (copilul supraponderal al Marghioalei, vecina de la 5) ce mânca bomboane şi ciocolată fix în faţa ferestrei noastre. Am aşteptat să termine tot, timp în care salivam până şi la ciocolata ce i se prelingea din gură pe burdihan şi mai apoi pe cimentul îngheţat, şi am început să strâng ambalajele de pe jos.

Având acum craca împodobită cu de toate, eu şi frate-miu am început a cânta maneaua romanului nostru Traian, vrednic luptător al neamului.

De bucurie, Tata se hotărăşte să încingă spiritul de sărbătoare şi atmosfera şi dă foc la craca împodobită cu atâta grijă de noi, aducând astfel căldura în casă (doar nu vă aşteptaţi la minuni de la Termoficare, cum ar fi calorifere calde în Decembrie, nu ?) şi sufletele noastre. Moment oportun să luăm portocalele îngheţate şi să ne răcorim, voioşi că moşul a fost darnic şi anul acesta.

Sfârşit?