Ieiii, prima mea leapşă

Primită de la dAImon. Leapşă ce de altfel mi s-a părut tare interesantă.

1. La ce e bună arta?
Ne face să ne simţim bine ?! Sau poate te face să crezi că ai o şansă la nemurire.
Nu aş putea să spun la ce e bună arta în general, dar aş zice că mie îmi creează iluzia că aş fi OM. În acelaşi timp îmi oferă un motiv sau o scuză pentru aroganţa cu care mă uit la celelalte specii din regnul animal.
2. Când ai murit ultima dată?
De tot ? Lovitura finală nu am primit-o ... sau cel puţin încă nu realizez asta, dar ultima necropsie mi-a fost făcută acum 3 luni. Se pare că am fost găsită cu ţeasta spartă, creierul ars şi inima lipsă. Individul vinovat de omorul de tentativă nu a fost prins încă, deşi poliţia îl suspectează pe unul ce se laudă că a încercat o exorcizare asupra unui diavol cu chip de fată.
3. Crezi că ai o soartă de invidiat?
Dacă aş şti ce soartă am m-aş apuca de ghicit ce ursită au alţii ... şi uite aşa aş câştiga o groază de bani ... Atunci, probabil că da, aş crede că am un destin de invidiat. Revenind la mine ... nu, nu e nimic de invidiat ...
4. Ce urăşti cel mai mult?
Fără îndoială : Şerpii. Ei întruchipează ce e mai rău pe lumea asta.
Din Biblie am aflat că tot ei au făcut posibilă minciuna (nu că aş urî minciuna-dar ăsta e principalul substantiv dezagreat de majoritatea lumii), sunt umezi deşi le place să stea la soare, cu cât au culorile mai frumoase cu atât sunt mai veninoşi, sunt capabili să se înmulţească de unii singuri -- e clar că au ceva "evil inside" -- şi pe deasupra mai sunt şi nepoliticoşi arătându-ţi limba tot timpul.
5. Ce te deosebeşte de ceilalţi?

• Urechile broscuţo-verzi pe care le port iarna.
• Visele pe care le am noaptea.
• I'm a midnight Vampire slayer.
• Modul în care spun "Hai sictir!"
• şi toate celelalte lucruri de profunzime pe care nu le dezbat acum (pentru că ar arăta cât de bine mă încadrez în colectiv).

6.Unde sunt visele din copilărie?
Îşi aşteaptă rândul. Majoritatea sunt încuiate în cutia din podul bunicii. Aşteaptă cuminţi, ca în fiecare vară, să mai adaug un văzut pe listele făcute de "Cei 3 muschetari".
7. De ce te mai trezeşti dimineaţa?
Pentru a o lua de la capăt. Nu ştiu exact, rareori mă trezesc cu un motiv ... scopul vine pe parcursul zilei.
8. Fericirea pe care mi-o visez?
Să se inventeze teleportarea. Să-mi fac o casă în vârful munţilor, fără vecini pe o rază de 20km, dar să am internet şi sistem audio bun.
9. Calitatea pe care aş fi vrut-o de la naştere?
Nu prea cred în "darurile" ursitoarelor, dar dacă ar fi fost să aleg ceva aş fi ales voinţa. Dacă ai imboldul îţi poţi lucra toate celelalte funcţii/defecte/calităţi.
10. Eroii mei din viaţa reală?
Oamenii care, din punctul meu de vedere, au o trăsătură deosebită. Chit că e vorba de un talent scriitoricesc, de puterea de muncă, bunătatea sau, dimpotrivă, de animalicul unei fiinţe.
11. Eroinele din literatură?
În general nu mă identific cu eroinele ci, mai degrabă cu eroii => nu am eroine. Dar, dacă ar fi să aleg o femeie, aş alege-o pe Genevieve din "La revedere, Genevieve" de Genevieve Duboscq. Deşi a avut o viaţă tragică, mi-a plăcut că oglindea statutul femeii de rând, în perioada interbelică. Acţiunile Genevievei nu-s împodobite de fapte eroice (ce le-ar face pe feministe să mai dea un şut bărbaţilor), şi nici de galanterii sociale din care să reiese că femeia e o floare gingaşă. E imaginea unei fete ce-ncearcă să scape, cât mai puţin sfârtecată, din viaţă.
12. Partea cea mai fragilă din mine?
Regula numărul 1: Niciodată nu iţi spune punctele vulnerabile.
13. Ce mi-ar plăcea să primesc de ziua mea?
De când am trecut de 18 ani am încetat să mai văd în zilele de naştere. Mi-aş dori în schimb să duc la bun sfârşit intenţia de a o face pe mama să se simtă extraordinar de ziua mea. În faptul că am mai crescut cu un an nu-mi văd nici un merit aşa că nu înţeleg de ce-aş fi felicitată.
14. Sunetul care-mi place cel mai mult?
Sunetul ploii...atunci când picăturile ating pământul.
15. Cuvântul favorit?
Supercalifragilistic?!

Cât despre datul Lepşei mai departe ... nu am cui să o dau ... aşa că dacă mai rătăceşte cineva pe blogul meu (pe ale cărui poteci, eu însămi, rarori păşesc) ... e liber să se servească :)

Azi

1) Mă trezeşte Phineas şi Ferb
2) Solomon a dat o diplomă si un buchet de flori, unei bunicuţe muritoare de foame, cu ocazia împlinirii a 100 de ani. VVau!!! Ce bun şi milostiv e primarul Craiovei! Minunatul tovarăş nu voia să-şi facă reclamă, acesta declară că a făcut tot posibilul să scape de reporteri.

Concluzia e: reporterii olteni sunt tare piz*oşi; nu numai că au aflat că Antonel se duce la tinerica de 100 de ani, ci, deţin şi puteri fantastice precum metamorfozarea, trecerea prin pereţi şi controlul minţii. Altfel nu înţeleg cum au reuşit să intre în casa femeii şi să le ia celor doi interviu.

3) O să murim în 2012; de vină sunt Mayaşii.

4) Lui Ştefan cel Mare îi plăceau femeile bărbătoase. Tot el spunea că mămăliga merge cel mai bine cu foamea.

5) Lu' Cuza îi plăcea să bea cafea cu Kogălniceanu şi vin cu sergenţii. Cuza era pontos.
6) Ţepeş nu era pontos. Singura lui ocupaţie era să le-o tragă-n ţeapă: boierilor, hoţilor, ţiganilor şi femeilor leneşe.

7) Există peşti care arată aşa :

La tăţi ni greu

1) Terminat sesiune. Stuchit virtual peste facultate. Făcut băgăjelul şi cărăt fundu' nieu la Craiova.

2) Baut biere şâ vişinată la grieu...dornit tătă zâua.

3) Am luat cisterna de apa si am stins Vulpea de Foc, i-am zis sa-si bage megaclickerorr in... flacari si sa ma lase in pace; am calcat in picioare si aboutblank-ul pe care nu voia sa mi-l scoata de la pornire. Opera troneaza fericit(A) pe notebook-ul meu (extraterestrii mi-au zis ca-s demodata; tre' sa invat diferenta dintre notebook si laptop). 

4) Mai stuchesc inca o data peste facultate. Mi-am adus aminte de toceala de care am avut parte, de profii incapabili sa se conecteze la o baza de date si de altii care se pisau din copac pe capul nostru, al studentilor, doar pentru ca ei  isi puteau ascunde incompetentele in spatele unei diplome.

5) Am un chef nebun sa merg in Vama fluturand batista a nepasare catre uitatorii de urat la mine. 

N-am sa-i inteleg pe cei ce se duc la mare/munte si se cazeaza  in camere cat mai luxoase. De ce sa schimbi patul de-acasa pe-un altul? De ce sa mai mergi la mare daca vrei TV, mese cat mai copioase si aer conditionat? Ce rost mai are sa-ti misti fundul catre mare daca ai de gand sa faci baie doar intr-o piscina?

Mai mult ca sigur nici ei nu o sa inteleaga cum pot eu sa astept cu nerabdare zilele in care: spatele meu ia forma pamantului de sub saltea, sare-mi formeaza un al doilea strat de piele, iar stuful mi-e bun camarad- noaptea pe plaja.  Noptile...in jurul focului, berile de 2 litri baute cu necunoscuti, pateul impartit frateste...pateul ala care-i atat de gustos in Vama Veche...Dor de Vama La Cupa, Ciori pervese, Ti-i foame si Tin de foame, urarile de bine pt preturile de la BIBI, prezervativele gratis si chitarile reci, dar mai ales oamenii...ma fac sa uit de societate si sa fug cat mai tare spre coltul meu de mare... 

Era o vreme cand...

Lumea din jurul meu era vopsita in alb si negru. Cand monstrii erau doar Baba Cloanta, Bau-Bau si Vampirii, iar recunoasterea lor mi-era usoara: aveau chip infricosator si veneau dupa tine atunci cand erai rau.
Acum mi-e tare greu si-mi vine sa urlu, sa zbier...monstrii sunt printre noi si nu ma pot apara. Am invatat sa nu mai strig dupa ajutor, m-am prabusit, lent, in lumea-mi nuantata cu tonuri de gri incacios...
Cu primul ucigas m-am intalnit demult...aveam vreo 10 ani...credeam...
In mainile lui mi-am abandonat sufletul. Era mai mult decat un zeu...eram in stare sa lupt, pana la ultima zvacnire a fiintei mele, sa ucid pe cel ce indraznea sa spuna altfel. Am fost strivita crunt...si m-am ridicat ca un caine, nu am stiut sa renunt, am continuat, am primit lovitura dupa lovitura, mi-am lins ranile puruioase...m-am mistuit in mine, crezand ca-s prea slaba si pacatoasa...Am crescut sperand sa-i fiu pe plac,dar jurandu-mi ca-i singurul "el" caruia voi incerca sa-i dovedesc ceva.
Am crescut...i-am privit neputincioasa un alt macel...am incetat sa-l mai vad frumos si drept...l-am vazut ucigandu-i fizicul si cum setos de sange scurgea ultima picatura a fiintei Ei...am cazut in genunchi, rapusa de macabra-i fapta...ochii mei si-au pierdut sclipirea...m-am tarat in afara vietii mele...biciuta...trebuia sa O apar.
S-au scurs ani...in care trosnitul mobilei ma trezea intr-un cumplit cosmar, am pus zid dupa zid imprejurul sufletului, am ridicat fortificatii in nestire...simtindu-ma inca un trup gol.
Nu am avut putere a invata ca-n oameni nu trebuie, nu poti sa te-ncrezi. Viata a tinut sa ma-nvete asta. A insistat sa-mi arate ca "a fi moral" e doar ceva subiectiv, ca fericirea e un vis pierdut...speranta trebuia sa moara inchisa in cutia Pandorei.

M-am cufundat in carte, in lumea in care totul era trait la intensitate maxima: iubirea, credinta, cinstea, dar mai ales ura. Am indraznit sa sper ca-n noua lume o sa-mi gasesc linistea. M-am indepartat de Dumnezeu, Bibilia parundu-mi o carte menita sa inrobeasca omul, sa-l controleze...o carte scrisa de oameni incapabili sa-si impuna punctul de vedere altfel decat prin amenintare. Mi-am ridicat, insa, privirea, inca plina de speranta, spre scoala. Am cautat sa gasesc... sa-l gasesc aici pe "Domnu' Trandafir". Am gasit...oameni plictisiti, sistem corupt si convingerea ca trebuie sa DAI altceva, daca vrei o sansa. Am fost lovita si de asta data, dar nu de groaza si frica ci de scarba si greata. Dezamagit...spiritul voma tot "curajul, onestitatea si sacrul" ingurgitat din carti. Am incercat sa-l hranesc cu imbucaturi mici reobisnuindu-l. I-au mai recastigat din incredere cei cativa profesori exceptionali intalniti in afara scolii, nu l-au convins: si acestia se luptau cu mizeriile sistemului.
Disperata, am vrut sa-mi ajut spiritul. Nebunia m-a impins sa-i promit c-o sa-i fac dreptate...ii simteam suflul stingandu-se, durerea ce-l coplesea si-l manca frenetic. Mi-am intors inca o data ochii spre biserica, ultima speranta, 'cercare de-al renaste.
Acolo l-am intalnit si pe el, primul meu criminal...am incrcat sa-l iert-Biserica asta ma invata. Aproape ca uitasem ca m-a ucis...cand m-a lovit iar...de data asta total. M-a rupt in doua si din mine a inceput sa iasa ura, furie, razbunarea...
Moartea m-a cuprins cu totul, am ramas doar o carcasa a ceea ce obisnuia sa fie o fiinta vie.
Am refuzat s-ajung ca el...inca ma lupt..cu mine...de cinci ani ma lupt sa nu-l las sa puna stapanire...imi dau incredere putinele fiinte carora am mai avut curajul sa ma deschid...Apropierea, iubirea inca ma sperie...mai am impulsul sa ridic scutul si sabia asupra celor ce vor sa ma cunoasca, iubeasca...Duc un razboi dur cu "instinctul"...fara sa vreau... am invatat sa UCID...sufletul.

Suicidal Note

For all these reasons :


life seems much better and enjoyable.

....(TE) AM FURAT....(NU art. 208 C.P)

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum,
Te-aş fura şi-acuma (pentru-a câta oară?),
Să te duc călare... pe un cal nebun...

Te-am purtat prin stele, te-am ţinut de mână,
Te-am cuprins în braţe şi te-am legănat,
Te-am numit în şagă "dulcea mea nebună"
Şi în zori cu rouă, flori ne-au cununat.

M-ai iubit, copilă, dar m-ai şi urât,
Că nu ţi-am dat vreme să pui strai curat,
Şi că părul tău, răsfirat în vânt,
Mirosea a fum şi-a mălai uscat.

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum -
De la mămăliga ce-o fierbeai afară,
Şi-o sărai cu lacrimi... în ceaun.


Ţi-am iubit cu sete lacrima prelinsă,
Parcă a iubire, parcă a mirări,
Şi-n căuşul palmei, către mine-ntinsă,
Buzele-mi arzânde au săpat cărări.

Te-am furat, iubito, într-o seară,
Te-am furat desculţă, mirosind a fum,
Te-am închis în mine, mugur de fecioară,
Te culeg în seve şi te sorb parfum.

Pregătiri de Crăciun

Totul începe în dimineaţa zilei de 24 când dau o fugă până în piaţă, cumpăr 3 portocale (mai verzi de felul lor şi mai pipernicite - ca să fie mai ieftine).

Ajung acasă şi stropşesc portocalele de geam pentru a mirosi frumos în casă, coaja o pun pe calorifer, mirosul astfel crescând în intensitate. Pun zahăr peste pulpa rămasă şi o pun pe geam, afară (frigiderul ni l-au luat cămătarii, că pe Bunica au luat-o iarna trecută), pentru diseară (să am şi eu ce mânca).

Cum Crăciun fără brad nu există, ţâşnesc din casă către ţiganul din colţul blocului care ţipă cât îl ţin buşonii de la palton : "Ia-le bradu` neamule". Cât timp el se benoclează în decolteul Crăciuniţelor Roşii şi Albastre de pe stradă, eu şterpelesc a mai faină creangă de brad şi o iau la sănătoasa.

Tot fugind, mâncând pământul (deh, foame în lume, "famelie mare, renumeraţie mică, dupa buget") realizez ca trebuie sa îmi pun în practică mişcările à la Matrix/Kung-Fu Panda/Blonda la Drept pentru a mă feri de bulgării ascuţiţi meniţi să-mi taie capul. Dap, comerciantul rom (32 grade alcoolice) şi-a dat seama de lipsa unei dungi verzi din garderoba d-lui Brad. Îmi trag sufletul şi glandele mucoase pe cămeşa mé de sărbătoare, spălată de Mama (la Paştele trecut) în timp ce închid uşa blocului. Apărată fiind de interfon mă îndrept ţanţoşă spre trepte, nu înainte de a mă hlizi cum ştiam eu mai bine.

Zbucnesc în casă şi dau navală în cămara (neaerisită, pentru a păstra mirosul ultimelor murături ale lu` Bunica) lu` frati-mio care încă doarme cu gura deschisă şi saliva până la urechi. Îi zic : "Ghiorghieee ! Scuală, uăii nătăfleţule, că aviem brad" şi îi dau pe la urechi cu creanga. "Na şi vriei fa, di şi mă scoli amu ? Nu vezi că încă îi divreme ?". Pusă oleacă pe gânduri, încep să cred că poate are dreptate ... îmi zvânt ochii înspre vazduh, dar ce să vezi ? soarele la jumate ... Îl prind de urechi şi-l ridic : "E trecut di doişpi, bei girafă care eşti ! Haidi, oi, scoală să-mpodobim craca!"

Gheorghe, “afumat” de aseară de la pufoaica de a băut-o cu prietenii lui şi de mirosul de sarmale ce venea de la vecini se trezeşte ca electrocutat şi sare pe geamul de la cămară zbierând : “Mama I’m coming homeee” … din păcate frati-miu a uitat că noi stăm la parter şi tot ce a reuşit să facă a fost să-şi ia nişte înjurături de la Nea Mitică, vecinu’ de la 2, proprietarul gardului şi a grădinii prin care a plonjat cu succes.

Toate astea fiind trecute, Mama ne face masa de prânz: un cartof copt în focul de la ghena de gunoi. După ce mulţumim Domnului (preşedinte) că “Trăim bine“, Tata sugerează o rugăciune elaborată şi ne trage câte una după cap şuierând printre dinţi “să fim mai cuvioşi”. Eu mă uit la Gheorghe, Gheorghe la Mama, Mama pe sub sprânceană la Tata, Tata priveşte patriarhal la toţi trei … noi ridicăm din umeri şi începem rugăciunea. Când am gătat rugăciunea, gătat era şi cartoful. Mama, eu, Gheorghe şi Tata aveam toţi o faţă nedumerită şi plină de ură … cine să fi fost măgarul care l-a mâncat pe tot? Ne uitam unii la alţii gata-gata să ne ucidem când, hop, ce sa vezi? Tata avea urme de cartof pe piept! Toţi trei sărim cu furculiţa spre dânsul, dar ne oprim sub privirea ingheţată şi solemnă a acestuia.

“Neruşinaţilor!!!”, strigă tata. ”Chiar credeaţi că aş fi avut inima să-l mânc numa ieu??? Eu v-am vrut doar binele … cartofu’ era stricat … ăăă ăăă … n-am vrut să vă-mbolnăviţi, atâta doar.”
Nici unul nu-l credea pe tata, dar să te rişti a primi o corecţie?

Cu foamea-n glandă îl iau pe frate-miu de-o aripă şi mergem să facem ghirlande pentru brad. “Daca mâncare nu-i, să fie spirit de sărbatoare!”, îmi zic. Din conservele goale de peşte facem cele mai tari globuri; pe Chitina, cerşetoarea din scara blocului, am rugat-o să ne împrumute carton din patul ei, pentru a ne face şi noi betea, să intrăm în rând cu oamenii. Mai lipsea parcă ceva … Rapid m-am îndreptat către Slăbuţu’ (copilul supraponderal al Marghioalei, vecina de la 5) ce mânca bomboane şi ciocolată fix în faţa ferestrei noastre. Am aşteptat să termine tot, timp în care salivam până şi la ciocolata ce i se prelingea din gură pe burdihan şi mai apoi pe cimentul îngheţat, şi am început să strâng ambalajele de pe jos.

Având acum craca împodobită cu de toate, eu şi frate-miu am început a cânta maneaua romanului nostru Traian, vrednic luptător al neamului.

De bucurie, Tata se hotărăşte să încingă spiritul de sărbătoare şi atmosfera şi dă foc la craca împodobită cu atâta grijă de noi, aducând astfel căldura în casă (doar nu vă aşteptaţi la minuni de la Termoficare, cum ar fi calorifere calde în Decembrie, nu ?) şi sufletele noastre. Moment oportun să luăm portocalele îngheţate şi să ne răcorim, voioşi că moşul a fost darnic şi anul acesta.

Sfârşit?

Negru/Alb ... Cenusiu...România

România Neagră:



Mă apucă scârbă când văd gunoaie asemeni celui din video. Nici mie nu mi-au plăcut unii profesori, dar nici prin gând nu mi-ar fi trecut să-i ameninţ... Old fashioned sau nu, consider că relaţia profesor-elev trebuie să fie una în care respectul să predomine şi să vină din partea elevului. Iar acum Guvernul propune mărirea salariului după o evaluare făcută de elevi?De nesimţitul din video? A părinţilor? De când se duc părinţii la şcoală? Cât de obiectivi pot fi ei când se bazează doar pe faptele relatate de propriile odrasle? Într-o lume perfecta propunerea Guvernului ar merge... dar nu şi în lumea reală unde, pentru a-şi scuza notele proaste, ţâncul va învinui mereu profesorul. Ţaţa Floarea din vârful dealului va acuza mereu profesorul... Că doar vorba aia copilul meu e cel mai bun... nu el e de vină că lipseşte de la şcoală, ci profesorul că nu umblă prin baruri să-l aducă. Nu or fi ei toţi profesorii miere, dar merită respect măcar pentru că încearcă să scoată OAMENI.
Voi nu aţi fi sictiriţi dacă zi de zi, pe bani puţini şi respect 0, ar trebui să faceţi faţă unor astfel de gunoaie?

România Albă:








Mai trebuie adăugat ceva?...Da, dar în alte post-uri...

Şiind fătucă in the 90's

Fiind fătucă păduri cutreieram/ Şi sus pe sobă-adesea ma culcam/Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-aud cum sunetul incetişor venea/ Un freamăt lin trecea din ram în ram/Şi Cipri iar se-ndragostea.

Pi vremuri, cand ieu îni eram mâţâţâcă, ( lumia nu ştie ie de sisteme 5 cu unu' ,7 cu unu', x cu unuţ,etc., ) tătă lumia era originala şi cânta în butoaieli cu muraturi ( fără a se gândi la Sistem). Eh, tăt în aşieli vriemuri aviem şi ieu un unchi Ciprian (încă îl am, Dumnezeu sa-i dea sanatate, că amu îi băiet cu copchil şi nevastă) cari iera ăl mai tari din sat că iel o fost primu' cu castofon şî (sâc,sâc) pi lângă asta, iel mai ave şi casieti înregistrati. Aşa miergiem eu băţoasă pi lângă ăl mai tari din sat, aşa di baţoasă că-l urmărem la întâlnirile cu gajişili şi când sâ pupau mai ghini... hop şi ieu di prin popşoi cântând: "Comment Ca Va /Comme Ci, Comme Ci, Comme Ci, Comme Ca/Tu Ne Comprends Rien A L'amour/Restez La Nuit, Restez Toujours/Comment Ca Va[...]". Di drag, Ciprian, aşă ma fugărie prin tăt satu'...jurând că-ni rupii chişioarili din cwr...şî ieu aşă mândră ieram că iel are castofon.
Di fapt şi vroiem eu să spun ieste că datorită lu Ciprienuţ, care se îndrăgoste des şâ di fiecare dată " di data asta di adivaratâlea", am putut eu asculta melodii ca:

The Shorts Comment Ca Va


I Santo California - Tornero


And a lot of Songs from The 70's:

A new day as a non-smoker...

Da...ştiu. Nu m-a întrebat nimeni cum e viaţa mea de nefumătoare. O să scriu oricum.
Mă simt minunanat. Am o groază de energie pe care nu ştiu cum să o mai folosesc. Am început să gătesc în prostie. Am făcut pâine la cuptor, pizza, pâine,pizza...o să fac şi plăcintă ...mă feresc să mănânc, dar asta e altă problemă. Văd ca renunţarea la fumat m-a făcut să fiu mai harnică. Aseară am mers pe jos aproximativ 4 ore deoarece simţeam că explodez dacă mai stau şi adun energie . Another good thing ar fi că m-am reapucat de abdomene...Aşa că s-ar zice că totul merge bine. Nu-mi merge chiar strună...am avut o mică luptă cu mine insămi azi...voiam atât de mult un fum încât am început să râd şi să plâng în acelaşi timp. Să râd de cât de mult îmi doream un fum deşi aveam toate argumentele contra(chiar cred în ele). Ş-am plâns de draci că aproape cedasem şi că... dacă o să cedez o să ajung să mă dispreţuiesc iar, o sa put a scrumieră şi o să fiu printre cei cu o "şansă" mai mare de a face cancer.
Aşa că,cineva drag mie, s-a hotărât să mă zgâlţie niţel...şi să-mi rearate toate filmuleţele(de pe youtube)cu acei oameni mâncaţi de cancer. Ştia el bine că nu de moarte mi-e frică, ci, de neputinţă. Mi-am înfipt bine în cap imaginea cu femeia din postul anterior şi mi-am reamintit că nu vreau să fiu eu cea care creşte cu unu numărul bolnavilor de cancer.
O altă pasiune a mea e să aflu cum s-au lăsat alţii.
Aşa am dat peste:
1. Diana- mamă de una singură,care s-a lăsat în urma unei promisiuni
2. Ashes- care şi-a făcut o listă cu "things to remember" şi s-a înarmat cu ciocolată
3.Femeia simplă- ce a descoperit Zyban
4.Pixelcool- care a folosit mai multe lucruri
5. Piticu- care s-a lăsat doar pentru 5 luni
AA aseară am visat că fumam şi m-am trezit atât de speriată încât abia după 10 minute am reuşit să mă calmez. Când m-am trezit mă durea pieptul foarte tare, atât de tare încât nu am fost, mult timp, sigură că... nu am fumat pe bune.
De adicţia la nicotină cred că am scăpat deja. Mă chinui acum cu adicţia psihică.
O zi cât mai lipsită de tutun!