duminică, aprilie 06, 2008

Inăbuşire de Vise


"Primul semn ca ne inabusim visele este lipsa de timp,continua Petrus.Cei mai ocupati oameni pe care i-am cunoscut in viata mea aveau timp pentru toate.Cei care nu faceau nimic erau tot timpul obositi, nu vorbeau niciodata despre cat de putine aveau de facut si se plangeau mereu ca ziua e prea scurta.De fapt, le era frica sa lupte in Lupta Dreapta. Al doilea simptom al mortii viselor noastre este certitudinea. Pentru ca nu dorim sa privim viata ca pe o mare aventura ce urmeaza a fi traita, ne apucam sa pozam in intelepti, drepti si corecti in putinul pe care il cerem de la viata. Privim dincolo de zidurile vietii de zi cu zi si auzim zgomotul lancilor care se rup,simtind mirosul de sudoare si praf,marile asteptari si privirile insetate de victorie ale razboinicilor.Dar nu vedem nciodata bucuria, imensa Bucurie din sufletul celui care lupta,fiindca pentru el nu conteaza nici victoria,nici infrangerea, conteaza numai Lupta Dreapta. In sfarsit al treilea simptom al mortii viselor noastre este Pacea. Viata devine o amiaza de duminica-nu ne cere nimic, nu vrea decat atat cat vrem noi sa dam. Atunci ne consideram maturi, lasam deoparte fanteziile copilariei si atingem realizarea personala si profesionala. "--Paulo Coelho "Jurnalul unui mag". Paulo Coelho...am citit cateva carti ale acestui scriitor...la inceput nu mi-a placut..ei bine nici acum nu pot spune ca imi place,dar totusi mi-am mai schimbat parerea. Cred ca prima mea reactie de indignare asupra acestui paullus(mic) scriitor a fost atunci cand am urmarit interviul unei donsoare, "mare vedeta " blonda, care afirma ca printre scriitori sai preferati se numara si Coelho. Acum imi explic si de ce ..pentru ca este usor...poate fi citit si inteles cu usurinta, misterele nu le cauti in cartile sale ci iti sunt afisate,tu, cititorul trebuie sa iei informatia si sa o procesezi ca pe un adevar pur ...Exista un TOTUSI.."Alchimistul" si "Jurnalul unui mag" . Aici o sa revin asupra numelu scriitorului--Paulo-- vine de la Pavel supranumit si "Apostolul neamului" ...poate Coelho a vrut sa scrie o carte ce va putea fi inteleasa de toti, poate de aceea a ales un limbaj simplu...sapand mai adanc in cea de-a doua carte mentionata(Jurnalul...) tind sa cred ca defapt merita citit, ca gasirea propriei spade o reprezinta aceasta scriere(nu am terminat cartea inca,asa ca poate ce presupun e gresit) si abia acum imi dau seama ca are dreptate ...pentru a junge sa te cunosti pe tine insuti trebuie sa renunti a invata doar pt a ajunge erou, trebuie sa renunti la egoism si mai ales la impresia ca esti mai presus de restul lumii..trebuie sa cobori in lumea oamenilor simpli si sa incepi sa crezi, sa realizezi ca esti unul dintre ei...
Citatul de mai sus mi-a atras atentia pentru ca traiesc doua din simptome... imi inabus visele...si desi mi-e greu sa recunosc ...ma ascund de multe ori in spatele "zidului de superioritate". Si eu ca multi altii am spus "pe vremea mea" sau "eu parca nu eram asa" si i-am judecat pe altii uitand sa ma uit in propria ograda...uitand sa ma dau jos din varful pomului in care m-am cocotat...Si uite asa am ajuns in starea de acum 4-5 zile cand ma intrebam de ce nu mai simt nici o placere in viata? de ce nu ma pot bucura de anumite lucruri ...s.a ...Acum scriu asta incercand sa am motivez sa ma dau jos din pom...si sa incep a nu ma mai plange...PANA LA URMA VIATA E UN DRUM DESCHIS ..PLAFONAREA NU E INCA O OPTIUNE.

4 comentarii:

Anonim spunea...

adevarul ca Coelho are niste carti interesante, mie unul cea mai buna mi s-a parut manualul razboinicului. Chiar daca cartea in sine reperezinta mai multe filozofii puse la un loc, luate din diferite natii...ideea este aceiasi, cu toti suntem niste luptatori, care luptam pentru visele si pentru idealurile noastre. Oricum, darga corpus, frumos post, nu am ce spune, de mult timp nu am mai citit ceva in genul asta! keep up !

corpus_perlucidus spunea...

Multumesc mult cdc ! Ma bucur ca ti-a placut...sper sa reusesc sa devin si e o luptatoare mai asiduua;)

Anonim spunea...

multa bafta! stiu ca ai auzit de N ori faza ca DACA VREI POTI...

daimon spunea...

eu, în loc că caut adevăruri existenţiale în Coelho, aş căuta o explicaţie în Analiza Tranzacţională, a lui Eric Berne.

nu zic, şi Paulo le spune bine, doar că, fără o bază solidă a psihicului, adevărurile şi pildele bune, în loc să ajungă unde trebuie, ajung înşirate în creier ca pe sfoară, ca într-un "înşiră-te mărgăritare!" grotesc, fără număr, fără sens, primind câte o filosofie spotlightul pentru o perioadă, apoi un mood change şi automat viewpoint shifted ... iar apoi te trezeşti mult prea târziu întrebându-te "ce dracu am căutat eu în viaţa mea?".

fără o interfaţă să analizăm pildele alea, adică un psihic solid, nu facem decât să stocăm haotic. uselessly.

just my two cents.

 

blogger templates | Make Money Online